Sari la conținut

DESPRE PROSP3CTIV

O conversație bună începe cu dorința de a înțelege.

Ajutăm fondatori, echipe comerciale și product manageri să înțeleagă companiile înainte de contact. Researchul documentează contextul; pregătirea comercială ajută oamenii să îl folosească în conversație.

O NOTĂ PERSONALĂ

Nu suntem buni chiar la toate. Eu sigur nu sunt.

PROSP3CTIV a luat naștere în urma unei autoevaluări sincere. Mi-am dat seama că aduc cea mai mare valoare când încep relații și încerc să înțeleg clientul. Am în continuare lucruri de învățat, inclusiv în negociere.

La mine, totul începe cu discovery.

Îmi place să aflu de ce un om cumpără sau decide să investească. Ce vrea să rezolve? Ce contează pentru el? De ce a ales o anumită soluție? Dar mă interesează la fel de mult și de ce a refuzat: ce nu s-a potrivit, ce a lipsit și ce încerca, de fapt, să ne spună?

Curiozitate pusă la treabă.

Aici mă ajută researchul și întrebările bune. Inclusiv când stabilim agenda unei întâlniri: să știm amândoi pentru ce ne vedem, ce vrem să lămurim și ce ar putea urma.

Colaborarea înseamnă să ne completăm.

Un coleg poate fi mai bun la negociere. Eu pot contribui la deschiderea relației și la înțelegerea clientului, înainte ca discuția să ajungă acolo. În jurul acestei pregătiri am construit PROSP3CTIV: context util, limite spuse sincer și întrebări care lasă loc unui răspuns real.

Pentru că, până la urmă, vorbim cu oameni, nu cu firme.

Portret Cristian Dumitru
Cristian DumitruFondator PROSP3CTIV

ECHIPA

Competențe diferite. Aceeași grijă pentru conversație.

Researchul și pregătirea prospectării se completează cu antrenamentul comercial.

Cristian Dumitru

Research & Outreach B2B

Cristian Dumitru

Peste 9 ani de experiență în vânzări, cu un interes aparte pentru research comercial, dezvoltare de piață, discovery și prospectare.

Experiență în servicii financiare, fintech, logistică și soluții digitale. A contribuit la dezvoltarea comercială Cautcurier.ro și a lucrat pe retenția clienților în CONFIDAS. Ca Sales Team Leader, a coordonat și antrenat agenți în discovery și calificare. Fondator PROSP3CTIV.

De aici a pornit PROSP3CTIV: să îți aducă, ție sau echipei tale, context relevant prin research, înainte de prospectare.
Adrian Cioroianu

Sales Training & Negociere

Adrian Cioroianu

acknowledge.ro

27 de ani de experiență în vânzări, negociere și dezvoltarea echipelor comerciale.

Experiență în Orange, Sony Ericsson, Intel Corporation, Zayo Group și G4S. Fondator ACKNOWLEDGE și SALES COACHING, autorul cărții „VÂND ORICE, ORICÂND, ORICUI”. Contribuie prin training comercial, negociere și sales leadership.

Dezvoltarea competențelor comerciale și conducerea procesului de vânzare.

Ce poți aștepta de la colaborare.

Vezi ce susține fiecare recomandare și ce rămâne de validat.

Adevăr înainte de convingere
Dacă nu știm, spunem că nu știm.
Fapte înainte de presupuneri
O ipoteză rămâne ipoteză până este validată.
Context înainte de volum
Lista nu este completată doar pentru a atinge un număr.
Oameni înainte de conturi
Oamenii poartă conversația și iau decizii.